Greșeala

Își luă vârsta de 55 de ani – insuportabilă cu atâtea fire albe, divorț, sciatică și rate la bancă – și o împleti într-o sfoară.

O nouă zi

Mintea ei era un abator de suflete de bebeluși, deși ea era foarte liniștită când dormea.

Cum te lași de tot ce nu vrei să mai faci?

Îți trosnești degetele, îți rotești gâtul de câteva ori, te așezi pe jos turcește, și te uiți concentrat la tavan până când ieși cu bine din labirintul toxic de gânduri motivaționale și idei sclipitoare.

Ordinea naturală a lucrurilor, de António Lobo Antunes

În Ordinea naturală a lucrurilor, de António Lobo Antunes, e impresionant de multă singurătate și memorie. De fapt, e foarte mult din orice. Scriitorul construiește într-un flux nebun de narațiune o rafinărie de voci și de vârste, de suferințe și de erotisme, de boli și de morți, care, se întrepătrund angoasant, dar, cu timpul, devine dificil să urmărești firul poveștii și să identifici cine vorbește. Poezia, polifonia și repetiția în exces construiesc o proză luxuriantă, somptuoasă, desfătătoare, dar și foarte obositoare. Imaginile sunt foarte puternice, dar semnificația povestirii se pierde datorită acestui abuz stilistic.