Complet razna

Dintr-o dată, toate cuvintele și toate lucrurile au început să-și schimbe comportamentul obișnuit.

Își dădeau singure întâlnire în zile lungi-prelungi-elefantine și dulci-amărui și începeau să ficționeze de nebune. Abstractizau și abracadabrizau ne-necetat.

Altfel spus, împreună au ajuns cumva la un fel de alt fel.

Toate consoanele și vocalele plângeau de fericire, jucând badminton, toate ceasurile rostogoleau orele alandala, făcând tot felul de fețe, toate ziarele publicau știri inexistente, crescând tensiunea oculară, toate rufele din poduri se întindeau pe străzi, dansând hore, toate cutiile de bere se rostogoleau din rafturile din supermarketuri, cântând beții, toate ceștile de cafea zdrăngăneau pe la mese, pictând pereții și podelele cu zaț, toate săruturile băteau pe la uși, rostind declarații de iubire, toate firele de praf dansau în aer, construind temple de lumină.

Lumea se întâmpla în alt sens, poate pe contrasens. Totuși, se întâmpla cu suflet, cu mult suflet, dar cu diferențele ne-nțelese întru totul dintr-un suflet. Era poezie, era exuberanță, era o demență frumoasă, o plenitudine de acorduri, o ireverență atragătoare, o boală nonfigurativă.

Cuvintele se confundau cu lucrurile, se adânceau unele într-altele, nu mai știai care e care, se luau de mâini și de picioare, de ochi și de urechi, de oase și de sânge, și creau alte și alte și alte înțelesuri , alte și alte și alte feluri de întâmplări.

Aveau spor, aveau încredere, aveau intuiție, aveau pasiune, aveau simț artistic, aveau chiar și răbdare cu oamenii care erau muți de uimire. Oamenii nu înțelegeau nimic din ce se întâmplă și povesteau între ei cu lux de amănunte propria lor neînțelegere. Erau preocupați, poate pentru prima dată în istorie, să nu moară chiar proști.

Însă le era extrem de greu să prindă vreo fărâmă de logică, oricât de mică, printre atâtea și atâtea conotații inumane.

Cuvintele și lucrurile puneau la cale jocuri noi de sensuri clipă de clipă. Tot ce făceau și desfăceau, era, pur și simplu, intolerabil pentru mințile oamenilor. Parcă le făceau în ciudă.

Cu toate acestea, cuvintele și lucrurile nu disimulau nimic, totul era la vedere, era la îndemâna oricui să pună întrebări, să caute răspunsuri, să vină cu soluții, să dezvolte teorii.

Oamenii au tot încercat până când au renunțat. S-au simțit nevoiți să înnebunească și să se confunde, la rândul lor, cu lucrurile și cuvintele, devenind un imens puzzle de semnificații, și nimeni și nimic nu mai știa lumea din care făcea parte.

Totul o luase complet razna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *