N-am stare

N-am stare.

Ei bine, e și asta o stare.

Dublu axel cu triplu tulup într-o umbră îndoită de spate.

Sentimentul acela că vreau să ajung acolo unde de abia mai este loc de mine; pe o planetă minusculă cât o notă muzicală, dar încăpătoare și luxoasă pentru toată singurătatea mea.

Acolo unde nu mai încape nicio speranță, ci o fărâmă incoloră și inodoră de acalmie.

Să scap de abuzurile mele de orgoliu, de cocktailurile incontrolabile de chimicale, de atâtea și atâtea confuzii și amânări și așteptări, de acele planuri magistrale de viitor, de lipsele totale de inspirație, de încercările ratate, de nu prea am chefurile, de acele consolidări de așa sunt eu, de multiplele șanse dintre eșecuri și succese, de dorințele de a ști adevărul cu orice preț atâta timp cât e în avantajul meu, de vacanțele mentale, de atracțiile turistice imaginare, de scenele erotice și mai imaginare, de luptele agasante interioare, de dramele banale, de activitățile și gesturile repetitive, de ambițiile fără sens și de sensurile necunoscute din viață.

În timpul dintre ideea de mine și viitorul îndepărtat de mine este câte un sens ascuns ca un semn de carte pus la o pagină fără număr dintr-un roman scris într-o limbă pe care nu o cunosc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *