Ordinea naturală a lucrurilor, de António Lobo Antunes

În Ordinea naturală a lucrurilor, de António Lobo Antunes, e impresionant de multă singurătate și memorie.

De fapt, e foarte mult din orice. Scriitorul construiește într-un flux nebun de narațiune o rafinărie de voci și de vârste, de suferințe și de erotisme, de boli și de morți, care, se întrepătrund angoasant, dar, cu timpul, devine dificil să urmărești firul poveștii și să identifici cine vorbește. Poezia, polifonia și repetiția în exces construiesc o proză luxuriantă, somptuoasă, desfătătoare, dar și foarte obositoare. Imaginile sunt foarte puternice, dar semnificația povestirii se pierde datorită acestui abuz stilistic.

„Dar, asta, ca și restul, s-a petrecut foarte demult, sau atunci totul s-a petrecut simultan într-un an sau o lună sau un minut din viața mea pe care nu reușesc să le determin exact, unde înainte și după posedă o identică textură care mă exclude, la fel cum s-a întâmplat înainte de nașterea mea, și se va prelungi când voi fi plecată, tot într-o zi de iarnă ca aceea în care l-au îngropat pe tata, și după înmormântare m-au chemat să iau prânzul în sufragerie în loc să mi se aducă mâncarea sus, soră-mea Maria Teresa a scos vălurile de doliu de pe fotografii, fratele meu Fernando a potrivit ceasurile, duzini de cuci au început să lucreze dincolo de micile lor ferestruici și eu mi-am spus Acum e rândul mamei și pe urmă al fraților mei și pe urmă al meu, iar când va fi al meu voi fi singura persoană care mai locuiește aici și nimeni nu va așeza scaune în jurul cadavrului, nimeni nu se va duce să fumeze în grădină, și cum nu se știe că exist vor demola casa cu tractoarele, și un ultim cuc va rămâne să cânte, acoperit de un munte de moloz.”

 

 

 

Ordinea naturală a lucrurilor, de António Lobo Antunes, Editura Humanitas Fiction, Raftul Denisei, 2009, traducere din portugheză și note de Micaela Ghițescu, 296 de pagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *