Smulgătorul de inimi, de Boris Vian

În acest roman Boris Vian descrie o lume violentă, vulgară, și absurdă, o lume care nu cunoaște rușinea și care nu are mustrări de conștiință, deoarece plătește în aur un amărât care ia totul pe seama sa.

În această lume încuiată și plictisitoare oamenii nu fac altceva decât să se bată.

Bătrânii sunt vânduți la târg ca o simplă disctracție pentru cei mici, ucenii sunt folosiți pe post de cârpă în atelierele de lucru, animalele fac autostopul și sunt crucificate dacă se comportă natural, iar preotul boxează în biserică cu țârcovnicul, în timp ce oamenii aruncă după el cu scaune. Biserica nu este altceva decât un loc pentru spectacole de prost gust.

Jacquemort ajuge în sat  pentru a asista la o naștere, însă fiind psihiatru nu poate fi de mare folos. El este gol pe dinăuntru, și este nevoit să se umple cu confesiunile sătenilor. Însă aceștia nu sunt câtuși de puțin interesați de întrebările sale, așa că ajunge să facă mai multă psiregulare decât psihanaliză.

Povestea centrală o reprezintă iubirea maternă, extrem de posesivă, a Clémentinei pentru cei trei copii. Mama își imaginează la tot pasul pericole de moarte, și caută asiduu să-și ferească copiii de ele, ajungând să le reducă tot mai mult spațiul de joacă și, astfel, libertatea.

Boris Vian, Smulgătorul de inimi, Editura Univers, 2012, traducere de Diana Crupenschi, 175 de pagini

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *